Adrian Axinia, deputat al partidului AUR, a anunțat joi că a depus la Secția 17 Poliție din București o cerere pentru a declara dispariția președintelui Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat.
Acesta și-a motivat demersul ca urmare a faptului că de o lună, din data de 18 decembrie 2023, Klaus Werner Iohannis n-a mai întreprins nicio acţiune publică.
„Klaus Werner Iohannis nu a mai apărut public din data de 18 decembrie 2023. Acesta este absent complet din spațiul public, neîndeplinindu-şi obligaţiile legale care îi revin conform fişei postului stabilită de Constituţia României. Spre exemplu, având în vedere masivele proteste de stradă, acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile de serviciu trasate de Constituţia României conform articolului 80 alineatul 2: „(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”, a declarat Axinia.
Președintele Iohannis a participat în 15 decembrie 2023 la Consiliul European de la Bruxelles, apoi în 18 decembrie la Ceremonia de decorare a Asociației Code for Romania, și de atunci pe agenda sa oficială nu apare nici un alt eveniment.
Președintele Iohannis a fost deseori criticat pentru absențele îndelungate din spațiul public, ca și pentru refuzul de a acorda interviuri și de a face conferințe de presă extinse.