România a asistat la declinul dramatic al industriei sale chimice. De la cele zece rafinării care funcționau pe teritoriul național în 1989, majoritatea au fost închise, iar patru dintre ele au ajuns în mâinile investitorilor străini. Acest declin reprezintă nu doar o pierdere economică, ci și o trădare a potențialului industrial al țării.
Sub conducerea succesivă a clasei politice din ultimii 34 de ani, industria României, odată un simbol al mândrie, a devenit o umbră a ceea ce era.
Rafinăriile, care în 1989 contribuiau semnificativ la economia națională și la independența energetică a țării, au fost lăsate să se degradeze, închise sau vândute la prețuri subevaluate companiilor străine.
Această pierdere a controlului asupra unei părți vitale din industria energetică are implicații profunde și pe termen lung.
România, odată un jucător important în sectorul chimic, acum depinde în mare măsură de importuri și de deciziile corporațiilor străine. Această situație vulnerabilizează economia națională și limitează capacitatea țării de a-și asigura nevoile energetice în mod independent.
Mai mult, închiderea și vânzarea rafinăriilor au avut un impact devastator asupra comunităților locale și a mii de angajați. Această desființare a unei întregi industrii reprezintă nu doar o pierdere economică, ci și o catastrofă socială, cu efecte de lungă durată asupra vieților oamenilor.
Consecințele acestor decizii politice sunt clare: România și-a pierdut o parte semnificativă din suveranitatea industrială și economică. Clasa politică trădătoare, prin acțiunile sale, a compromis viitorul unei întregi generații.